Finalizarea tuturor lucrărilor la tronsonul 3 al autostrăzii Orăștie Sibiu s-ar putea întinde până în anul 2018, fiind necesară o expertiză tehnică menită să evidențieze exact de ce este nevoie și un proiect corespunzător, dar, din toamnă, se va putea circula pe acest tronson, potrivit lui Cătălin Drulă, consilier al premierului și pentru infrastructura de transport.
autostrada Orastie-Sibiu
“Am consultat experți și specialiști în legătură cu cauzele situației de acolo și cu gradul de siguranță în redeschiderea circulației. Părerea unanimă este că nu avem de a face cu alunecări de teren de profunzime, ci este vorba de probleme cauzate de nefinalizarea (sau executarea defectuoasă a) lucrărilor de drenare și preluare a apelor. Apa își face de cap și produce acele șiroiri, făgașe și alunecări de suprafață care arată spectaculos (în sensul rău) în poze.

Pentru finalizarea tuturor lucrărilor este nevoie de o expertiză tehnică care să evidențieze exact de ce este nevoie și de un proiect corespunzător. Discutăm despre lucrări masive și despre un calendar de refacere a tuturor zonelor afectate care se întinde până în anul 2018 (luând în considerare și timpul necesar realizării expertizei și proiectului respectiv). De menționat că aceste lucrări sunt în vasta lor majoritate în afara părții carosabile. În acest timp, cei 22 km de autostradă ar sta nefolosiți și DN-ul paralel ar continua să facă victime”, a scris Drulă pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, de la închiderea autostrăzii, în septembrie 2015, până în prezent, pe drumul paralel au avut loc 17 accidente grave, cu 7 morți și 37 de răniți (cifre preluate dintr-un articol publicat de Asociația Pro Infrastructură).

“E aproape o certitudine că aceste vieți nu s-ar fi pierdut dacă autostrada ar fi fost deschisă. Și nu mai vorbim aici de cozile care se formează la intrarea și ieșirea de pe autostradă. E imperativ, prin urmare, să se redeschidă traficul cât mai repede (în condiții de siguranță, firește)”, a mai scris consilierul de stat.

Potrivit acestuia, alternativa la așteptarea până în 2018, care este pusă în aplicare în acest moment, este “ca faimoasa groapă” (o zonă de 200 de metri unde corpul autostrăzii — care este foarte înalt, are 9 metri — a fost excavat complet) să fie refăcută pe baza unui proiect tehnic realizat de un reputat specialist. Proiectul tehnic tratează și problema drenării apelor și, de asemenea, oferă soluții pentru încă aproximativ 10 zone unde au apărut degradări mai mici ale autostrăzii.


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.