Ministrul Transporturilor, Dan Şova, spune că a solicitat constructorilor loturilor de autostradă Timişoara-Lugoj şi Lugoj-Deva să urgenteze lucrările, astfel încât proiectul să nu se facă în 30 de luni, “ci mai repede”, potrivit MEDIAFAX.

“Am solicitat şi constructorului Tirena Scavi (de pe lotul 2 al autostrăzii Timişoara-Lugoj – n.r.) şi constructorului Selina de pe Lugoj-Deva, lotul 2, să urgenteze lucrările în aşa fel încât să nu se facă proiectul în 30 de luni, ci mai repede. Dacă nu vor reuşi să termine până în decembrie 2015, în septembrie 2015 vom proceda la ‘fazare’ (în funcţie de stadiul lucrărilor la acea dată – n.r.). Avem un memorandum deja aprobat în Guvern, Comisia Europeană a aprobat ‘fazarea’ geologică propusă de noi, a proiectelor, în aşa fel încât să fie finanţate şi din alocarea 2007-2013 şi din alocarea 2014-2020, dar în acelaşi timp ne bazăm pe forţa de lucru a companiilor”, a declarat Dan Şova, duminică, la Recaş (Timiş).

Ministrul a mai spus că a discutat şi cu omologul său din Ungaria despre autostrada care va fi construită de ţara vecină până la graniţa cu România şi că aceasta va fi finalizată cu aproximativ nouă luni mai depede decât cea din ţara noastră. “Ei vor ajunge cu autostrada la graniţă cu nouă luni înaintea noastră. Am avut mai multe discuţii. Ei nu au spaţii de parcare a TIR-urilor pe perioada în care nu se trece la graniţa, facem totul la noi. A fost o discuţie întreagă şi sunt întâlniri periodice cu colegii din Ungaria”, a mai spus Şova.

Dan Şova a făcut şi o vizită la lotul 2 al autostrăzii Timişoara-Lugoj care se află în lucru şi s-a arătat nemulţumit de faptul că nu a fost întâmpinat de reprezentanţii constructorului şi ai Direcţiei Regionale de Drumuri Timişoara.“Pe Timişoara- Lugoj lotul 2 am fost pe autostradă fără prezenţa şefului Regionalei de Drumuri Timiş, lucru pe care îl consider inacceptabil, fără prezenţa unor reprezentanţi ai constructorului Tirena Scavi de la Bucureşti, lucru pe care de asemenea îl consider inacceptabil şi fără prezenţa unităţii de implementare proiect a CNADNR central de la Bucureşti, lucru pe care, de asemenea, îl consider inacceptabil. Toate cele trei lucruri vor fi luate în discuţie, în cursul zilei de luni, la nivelul CNADNR şi vom lua măsurile de rigoare, fireşte, mai puţin împotriva constructorului Tirena Scavi, pe care îl vom informa că atunci când vom veni să vedem care este stadiul lucrărilor aşteptăm să fie prezent un reprezentant oficial care poate răspunde de acţiunile companiei, altfel începem să avem îndoilei asupra modului în care îşi execută îndatoririle asupra lucrării pe care o au”, a mai spus Şova. 

Mai multe, pe www.mediafax.ro


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Aveți nevoie de ferestre și uși?

ferestre și ușiÎncercați să ne cereți o ofertă și nouă și veți primi comisioane. Discounturile pot fi de la 20% pînă la 60%. De ce? Deoarece ne putem permite avand o oferta completa și fiind importatori direcți de profile!

La unele comenzi de ferestre și uși, oferim gratuit plasele de insecte.

Facem contracte de întreținere / mentenanță. Intrați acum în parteneriate ce vă pot aduce câștiguri mari.