Ce facem în lipsa autostrăzilor? Va fi inaugurat un drum făcut din fonduri europene 418
Foto: Agerpres

Autorităţile prahovene vor deschide circulaţiei publice primul drum construit în judeţ după 1989, tronsonul rutier care are 18 kilometri şi care va lega staţiunea Buşteni de Valea Doftanei, fiind construit din fonduri private, în condiţiile în care pentru acest drum nu s-au alocat bani publici.

Tronsonul, construit pe un vechi drum folosit de căruţaşi, a fost amenajat la iniţiativa operatorilor de turism din zonă, fiind realizat din fonduri private, respectiv de mai multe firme de construcţii.

Şeful CJ Prahova a precizat că nu a fost nevoie să se facă exproprieri pentru construirea acestui drum, potrivit Mediafax.


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilor

Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.