Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cunoscută publicului larg sub denumirea de Codul rutier, stabileşte la art. 157 normele legale privind remorcarea unui autovehicul, care trebuie respectate de toţi participanţii la trafic.

Astfel, remorcarea unui autovehicul se face cu respectarea următoarelor reguli:

  • conducătorii autovehiculelor trăgător şi, respectiv, remorcat trebuie să posede permise de conducere valabile pentru categoriile din care face parte fiecare dintre autovehicule;
  • autovehiculul trăgător să nu remorcheze un autovehicul mai greu decât masa lui proprie, cu excepţia cazului când remorcarea se efectuează de către un autovehicul destinat special depanării;
  • remorcarea trebuie să se realizeze prin intermediul unei bare metalice în lungime de cel mult 4 m. Autoturismul ale cărui mecanism de direcţie şi sistem de frânare nu sunt defecte poate fi remorcat cu o legătură flexibilă omologată, în lungime de 3-5 m. Bara sau legătura flexibilă trebuie fixată la elementele de remorcare cu care sunt prevăzute autovehiculele;
  • conducătorul autovehiculului remorcat este obligat să semnalizeze corespunzător semnalelor efectuate de conducătorul autovehiculului trăgător. Atunci când sistemul de iluminare şi semnalizare nu funcţionează, este interzisă remorcarea acestuia pe timpul nopţii şi în condiţii de vizibilitate redusă, iar ziua poate fi remorcat dacă pe partea din spate are aplicate inscripţia “Fără semnalizare”, precum şi indicatorul “Alte pericole”.

Dacă remorcarea se realizează prin suspendarea cu o macara sau sprijinirea pe o platformă de remorcare a părţii din faţă a autovehiculului remorcat, atunci în acesta nu trebuie să se afle nicio persoană.

Se interzice remorcarea unui autovehicul cu două roţi, cu sau fără ataş, a autovehiculului al cărui sistem de direcţie nu funcţionează sau care nu este înmatriculat ori înregistrat sau când drumul este acoperit cu polei, gheaţă ori zăpadă. Se interzice şi remorcarea a două sau mai multe autovehicule, a căruţelor, a vehiculelor care în mod normal sunt trase sau împinse cu mâna ori a utilajelor agricole.

Prin excepţie de la prevederile de mai sus, se permite remorcarea unui autovehicul al cărui sistem de direcţie nu funcţionează numai în cazul când remorcarea se realizează prin suspendarea roţilor directoare ale autovehiculului remorcat cu o macara sau sprijinirea roţilor directoare ale autovehiculului remorcat pe o platformă de remorcare.

Conducătorul poate împinge sau tracta, cu propriul autovehicul, în situaţii deosebite, pe distanţe scurte, un alt automobil pentru a-i pune motorul în funcţiune sau pentru a efectua scurte manevre, fără a pune în pericol siguranţa deplasării celorlalţi participanţi la trafic.

Contravenţii

Nerespectarea normelor de remorcare a vehiculelor se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (art. 102, alin. 1, punctul 24 din OUG nr. 195/2002), respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă.

Ţinând cont de faptul că un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie iar de la 1 ianuarie 2018, prin Hotărâre a Guvernului nr. 846/2017, s-a stabilit valoarea acestuia din urmă la 1.900 lei lunar, un punct-amendă reprezentând 190 lei – amenzile pentru nerespectarea normelor de remorcare a autovehiculelor pot avea valori cuprinse între 1710 lei şi 3800 lei.


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

hidroizolatii balcoane terase trotuare bai bucatariiHIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.