Şoferii care aşteptau să circule din primăvară pe viaductul de la Aciliu, parte a tronsonului de autostradă Sibiu – Orăştie, vor trebui să mai aştepte până în toamnă, deoarece inaugurarea celei mai lungi autostrăzi suspendate din ţară a fost amânată din cauza unor alunecări de teren.

Echipele de constructori care au subcontractat lucrările de la Impregilo, cărora li s-a atribuit lotul trei din acest tronson de autostrdă, nu au oprit şantierul nici pe timpul sărbătorilor şi continuă în ciuda gerului din aceste zile. Acum se lucrează la fundaţia unui pasaj peste calea ferată, la viaductul de la Aciliu, dar şi la taluzări, scrie ziarul sibian Tribuna.

Chiar dacă ritmul de muncă este alert, constructorii estimează că inaugurarea tronsonului Sibiu – Orăştie va putea fi făcută abia spre finalul anului, în principal din cauza apariţiei unor alunecări de teren în zona Apoldu de Sus, parte din lotul trei, dar şi pe raza lotului patru de autostradă. „Întârzierile sunt cauzate de alunecările de teren. Încă nu avem soluţia aprobată”, a declarat  Dan Grozav, managerul de proiect răspunzător de lotul trei, citat de Tribuna. Lucrările de stabilizare a terenului necesită finanţări suplimentare care nu sunt cuprinse în contract, sumele de rezervă ne acoperind costurile. Conform contractului, termenul de finalizare a fost stabilit pentru luna aprilie a acestui an.

Pe şantierul din lotul 3 al tronsonului de autostradă Sibiu – Orăştie, în lungime de 22 km, italienii de la Impregilo au angajat 100 de oameni. La sudarea şi montarea traveelor viaductului de la Aciliu au lucrat 35 de muncitori, dintre care opt italieni şi restul români. Viaductul are o lungime de circa un kilometru şi o înălţime maximă de 74 de metri, cât un bloc cu 20 de etaje. Lucrările la acest lot au început în 20 iunie 2011, odată cu cele pentru întregul tronson Sibiu – Orăştie, şi necesită o investiţie de 142,7 mil. euro.

Tronsonul de autostradă Sibiu – Orăştie are o lungime totală de circa 82 de kilometri şi va necesita investiţii totale de 605 mil. euro, fără TVA, susţinute în proporţie de 85% de către Comunitatea Europeană şi restul de 15% de către guvernul român. Tronsonul a fost împărţit în patru loturi: primul, în lungime de 24 km, a fost atribuit austriecilor de la Strabag, al doilea, de 19 km, consorţiului Straco – Studio Corona, al treilea, de 22 km, italienilor de la Impregilo şi cel de-al patrulea, în lungime de 17 km, a fost atribuit consorţiului Astaldi – Euro Construct Trading 98 – Astalrom.

Acest tronson face la rândul său parte din Autostrada A1, parte a Coridorului IV pan-european de transport. La finalul lucrărilor, autostrada ar trebui să lege Bucureştiul de Piteşti, Sibiu, Sebeş, Deva, Lugoj, Timişoara, Arad şi Nădlac făcând legătura cu autostrada M43 din Ungaria, spre Seghedin.

Sursa: www.capital.ro10.01.2013


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Articole Interesante si Utile pentru Dvs

Aveți nevoie de ferestre și uși?

ferestre și ușiÎncercați să ne cereți o ofertă și nouă și veți primi comisioane. Discounturile pot fi de la 20% pînă la 60%. De ce? Deoarece ne putem permite avand o oferta completa și fiind importatori direcți de profile!

La unele comenzi de ferestre și uși, oferim gratuit plasele de insecte.

Facem contracte de întreținere / mentenanță. Intrați acum în parteneriate ce vă pot aduce câștiguri mari.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.