Americanii de la Bechtel nu sunt singurii care vor fi alungaţi de pe Autostrada Transilvania. Compania de Drumuri vrea să rezilieze şi contractul semnat cu omul de afaceri Dorinel Umbrărescu pentru asfaltarea a opt kilometri de şosea, între Gilău şi Nădăşelu. Lucrările la acest tronson vor continua doar dacă şefii de la Drumuri vor găsi un constructor dispus să asfalteze pe banii lui şi să aştepte chiar şi 30 de ani pentru a-şi recupera investiţia din taxele de drum.

Negocierile cu americanii de la Bechtel sunt pe ultima sută de metri, spun autorităţile. S-au convins şi ei că România nu mai are bani pentru continuarea lucrărilor. Americanii nu vor pleca însă cu mâna goală. Vor fi despăgubiţi.

„Încetarea înainte de termen dă dreptul constructorului să primească despăgubiri. Nu este vorba de penalizări de jumătate de miliard de euro vehiculate la un moment dat chiar de foşti miniştri ai transporturilor, declara pe 7 aprilie, la Digi24, Dan Şova, ministrul delegat pentru Marile Proiecte.

Bechtel a încasat deja mai bine de jumătate din valoarea iniţială a proiectului, de 2,2 miliarde de euro, cu toate că a finalizat doar 52 din cei peste 400 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania, între Câmpia Turzii şi Gilău.

Bani nu s-au mai găsit şi pentru asfaltarea celor 62 de kilometri dintre Suplacu de Barcău şi Borş, aşa că şantierul s-a oprit la jumătate.

Am avea nevoie de 250 de milioane de euro pentru continuarea lucrărilor.

Bani nu sunt nici pentru cei 8 kilometri de autostradă dintre Gilău şi Nădăşelu, pe care Dorinel Umbrărescu, unul dintre regii români ai asfaltului, vrea să-i realizeze la un cost de 6,6 milioane de euro pe kilometru.

Un adevarat chilipir, daca ne gândim că americanii au încasat şi 20 de milioane de euro pentru fiecare kilometru de asfalt turnat pe Autostrada Transilvania.

Francezii de la Colas cer despăgubiri de 60 de milioane de euro

Orice reziliere de contract presupune însă anumite costuri. Aproape 300.000 de euro cheltuie Compania de Drumuri pe servicii juridice pentru a se proteja de pretenţiile francezilor de la Colas.

Alungaţi de pe autostrada Cernavodă – Medgidia, francezii cer despăgubiri în valoare de 60 de milioane de euro.

Un alt contract reziliat a fost cel încheiat cu firma lui Nelu Iordache, pentru construirea primilor 22 de kilometri ai autostrăzii Nădlac – Arad. S-a pus punct contractului după ce experţii antifraudă au descoperit că omul de afaceri a folosit şase milioane de euro din banii primiţi de la CNANDR pentru a-şi cumpăra avioane şi terenuri.

sursa


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Articole Interesante si Utile pentru Dvs

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilor

Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.