În următorii trei ani, grupul chinez China Overseas Engineering Group va construi două tronsoane în lungime de 49,2 kilometri din autostrada ce va uni Berlinul de Varşovia.

Chinezii au câştigat licitaţia de atribuire a contractului în detrimentul altor două companii europene, oferind cel mai mic preţ, respectiv 185 milioane euro, cu 44% sub nivelul prevăzut în devizul iniţial, de 417 milioane euro, transmite Mediafax.

Potrivit ministrului demis al Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, la finele lunii octombrie, că un kilometru construit din Autostrada Transilvania a costat statul român între 12 şi 13 milioane de euro.

Spre comparaţie, chinezii fac lucrări de aproape patru ori mai ieftine. Astfel, un kilometru din autostrada ce va lega Berlinul de Varşovia va costa circa 3,76 milioane de euro.

Aceasta este prima lucrare de infrastructură pe care o execută o firmă chineză pe piaţa europeană. China ocupă poziţia a doua în lume după lungimea reţelei de autostrăzi, după Statele Unite ale Americii. Planul aprobat de autorităţile de la Beijing prevede ca lungimea totală a sistemului de autostrăzi să ajungă la 85.000 de km în următorii ani.

Autostrăzile împânzesc UE

Ungaria numără şapte autostrăzi date în folosinţă şi alte trei în plan, cu o lungime totală de peste 1.400 de kilometri. În Slovacia, autostrada D1, care traversează ţara de la un capăt la altul, va avea 517 kilometri, din care peste 270 sunt deja operaţionali. Alţi peste 45 de kilometri sunt în construcţie, iar lucrările la alţi peste 200 de kilometri vor începe în curând. Primul tronson a fost dat în folosinţă în 1985.

Bulgarii au anunţat că, până în 2013, vor termina lucrările de la două autostrăzi, Trakiya şi Maritsa, potrivit novonite.com. Autostrada Trakiya va avea 443 de kilometri, din care 280 sunt operaţionali, şi va lega Sofia de portul Burgas. Autostrada Maritsa va face legătura între autostrada Trakiya şi graniţa turco-bulgară. Din cei 117 de kilometri, cât va măsura aceasta, 38 sunt operaţionali. Tot până în 2013, 66 de kilometri din Autostrada Struma, care va lega Sofia de graniţa cu Grecia, vor fi operaţionali.

De la aderarea la UE în 2004, Polonia a construit 837 de kilometri de autostradă. În 2012, se va ajunge la peste 1.800 de kilometri, potrivit planurilor guvernamentale. Pentru perioada 2008-2012, Polonia implementează un plan de modernizare a infrastructurii, în valoare de 27,5 miliarde de euro, din care o treime este reprezentat de fonduri europene.

Simona Diaconu, EVZ Joi, 10 Decembrie 2009


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Articole Interesante si Utile pentru Dvs

Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.